Poveștile instrumentelor muzicale au fascinat dintotdeauna si fascinează în continuare omenirea. pentru că emoția produsă de sunete și de muzică, în general, mângâie suflete ș poartă imaginația spre cele mai frumoase și armonioase trăiri umane.
Dacă vioara este considerată regina instrumentelor, să știți că violoncelul este regele! Un rege cu personalitate, care se impune prin dimensiune, prestanță, frumusețea construcției corpului și mai ales prin timbrul vocii sale! Așadar, este un rege sensibil, cu voce caldă și solemnă, cu multiple posibilități de exprimare: când strălucitor, virtuoz și plin de energie, când meditativ și poetic. Face parte din familia instrumentelor de coarde cu arcuș, precum vioara, viola și contrabasul.
Istoria instrumentelor cu coarde în Europa începe cu lira bizantina si viella medievală. În Renaștere au existat lira da braccio (cu așezare pe braț și umăr) și lira da gamba (cu așezare între picioare) care s-au dezvoltat în perioda barocă în viola da braccio și viola da gamba.
Strămoșii violoncelului așa cum îl cunoaștem astăzi au fost intrumentele din familia violelor da braccio și a viorilor care au acordajul în cvinte. Denumirea de violoncello în limba italiană (violoncel în limba română) este diminutivul de la violone – un fel de contrabas mai mic care exista în secolul al XVll-lea, contrabasul fiind un instrument hibrid cu caracteristici împrumutate de la viola da braccio și viola da gamba).
Rolul său s-a schimbat în cele patru secole de existenţă, de la folosirea sa doar ca bas continuu la începuturile sale, până la statutul special de instrument de orchestră, muzică de cameră și solistic din zilele noastre, evoluție datorată atât școlilor de lutierie italiene care au creat instrumente cu sunete magice, cât mai ales școlilor de violoncel din întreaga Europă care au dezvoltat tehnica instrumentală la cel mai înalt nivel.
…
A apărut în Italia în secolul al XVl-lea, ca basul violelor da braccio și de atunci s-a răspândit în toata lumea, ajungând astăzi să fie considerat unul dintre cele mai apreciate instrumente muzicale, instrument ce ocupă locul 3, după pian și vioară, în preferințele publicului și organizatorilor de concerte de muzică clasică.
De ce iubim violoncelul?
Violoncelul este un instrument prietenos, ce-i unește într-un mod special pe toți cei care îl cântă și îl îmbrățișează. Relația pe care o creează între violonceliști este unică printre muzicieni. Să fie sunetul grav și seducător al violoncelului un motiv în plus de prietenie, unitate și armonie? Poate!
Din ce este construit?
Spatele, părțile laterale și gâtul instrumentului sunt construite din lemn de arțar, iar fața din lemn de brad sau molid. Arcușul este din lemn de fernambuc, un lemn originar din Brazilia și păr de cal. Corzile au evoluat în timp, de la cele făcute din intestine de oaie, la cele modern, din oțel, îmbrăcate cu fire de wolfram sau alte metale ce pot vibra și rezista mai mult timp.
Dintre primele creații scrise la două violoncele solo, cu părți solistice egale, sonata nr. 10 de Jean-Baptiste Barriere, compusă în perioada anilor 1730 este cea care a făcut carieră și datorită numeroaselor transcripții la alte instrumente. Am selectat din această sonată finalul Prestissimo.
Dintre primele lucrări ale unor compozitori neviolonceliști amintesc cele 6 suite pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, cele mai cântate piese pentru violoncel solo. În perioada când Bach compunea aceste suite (între 1717 şi 1723), Tomaso Albinoni compunea la Veneţia celebrul Adagio pe care vi-l prezentăm într-o transcripție pentru ansamblu de violoncele. Cu câteva excepții precum concertele pentru violoncel și orchestră semnate de Luigi Boccherini, Joseph Haydn sau Ludwig van Beethoven, în perioada clasică violoncelul era folosit mai degrabă ca bas continuu, cu mici roluri solistice.
Epoca romantică deschide calea către marele repertoriu, datorită evoluției școlilor de violoncel din întreaga Europă, apărând violonceliști – unii dintre ei chiar compozitori – care au stimulat pe marii compozitori ai vremii să compună pentru acest instrument. Felix Mendelssohn, Robert Schumann, Camille Saint Saens, Edouard Lalo, Piotr Ilici Ceaikovski, Edvard Grieg, Serghei Rachmaninov, Antonin Dvorak, Johannes Brahms, Edward Elgar au compus capodopere ce apar în programele majorității stagiunilor de concerte din întreaga lume.
Secolul XX a însemnat apogeul evoluției violoncelului de la statutul de instrument predominant de orchestră sau muzică de cameră la cel solistic. Majoritatea compozitorilor au dedicat lucrări violoncelului, nu lipsesc de pe listă Debussy, Enescu, Șostakovici, Prokofiev, Barber, Britten, Kodaly, Haciaturian, Lutoslawski, Dutilleux.
Primul compozitor român care a compus pentru violoncel a fost Constantin Dimitrescu, fondatorul școlii românești de violoncel. Dansul țărănesc este piesa care face carieră și astăzi, fiind prezentă în repertoriul de concert și de studiu în școli de muzică din Europa și Asia.
În spațiul românesc au compus lucrări concertante pentru violoncel Paul Constantinescu, Anatol Vieru, Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger, Carmen Petra Basacopol, Adrian Pop, Șerban Nichifor, Doina Rotaru, Dan Dediu și multi altii iar lista rămâne deschisă.
Folclorul a stat la baza multor compoziții la nivel universal dar noi vă oferim un aranjament al unei suite foclorice românești realizat de colegul nostru Radu Sinaci pentru ansamblul Violoncellissimo.
În cadrul turneelor de poveste pe care ansamblul Violoncellissimo le-a susținut în anii trecuți repertoriul prezentat a inclus muzică de divertisment, de film, muzică ușoară, folclor, jazz și rock.
Relația mea cu violoncelul a început când aveam 10 ani și am dat examen de admitere la Liceul de muzică nr. 1 din București cu dorința puternică de a deveni… solist la operă! Iubeam vocea umană și mă exprimam și eu prin propriul glas. Dar comisia a hotărât că era mult prea devreme să studiez canto la vârsta respectivă și mi-au ales ei un instrument, despre a cărui existență nu știam nimic.
Astăzi sunt recunoscător acelei comisii care m-a îndrumat către cel ce mi-a devenit cel mai drag prieten, iar profesorilor mei de violoncel Ion Urcan și Gabriela Todor din perioadă de liceu și maeștrilor Serafim Antropov și Aurel Niculescu din perioada studiilor universitare le mulțumesc în fiecare zi pentru dragostea pe care mi-au insuflat-o pentru muzică și violoncel.
În acest moment cânt pe un violoncel Lorenzo Ventapane, construit în 1820 la Napoli.
POVESTEA
O poveste subiectivă despre violoncel,
de Marin Cazacu
RECITALUL
Recital al ansamblului Violoncellissimo
Recital susținut în Sala „Constantin Silvestri” – Universitatea Națională de Muzică din București
Concept video și fotografii realizate de Virgil Oprina
PROGRAM MUZICAL RECITAL
Violoncellissimo • Marin Cazacu, Ştefan Cazacu, Radu Sinaci, Ella Bokor, Mircea Marian, Constantin Borodin
Jean Baptiste Barriere – Prestissimo din Sonata pentru 2 violoncele
Tomaso Albinoni – Adagio
Constantin Dimitrescu – Dans țărănesc
*** – Suită de folclor românesc (aranjament Radu Sinaci)
Nikolai Rimski Korsakov – Zborul cărăbușului
Wilhelm Kaiser Lindemann – Mambo
Giovanni Solima – Can can
Thomas Mifune – Concert de Anul Nou
Zequinha Abreu – Tico tico
Mozart/Say/Mifune – Alla Turca Jazz
GALERIE DE IMAGINI
SCURTĂ BIOGRAFIE
Marin Cazacu – violoncel
Născut pe 30 septembrie 1956 la Vidra-Ilfov, Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de muzică Dinu Lipatti din București cu profesorii Ion Urcan si Gabriela Todor, apoi la Conservatorul de stat Ciprian Porumbescu cu renumiții profesori Serafim Antropov și Aurel Niculescu. S-a perfecționat la Weimar cu profesorul Mezö Lászlo și a fost asistentul maetsrului Radu Aldulescu la cursurile de măiestrie de la Costinești și Sinaia. Marin Cazacu este laureat al concursurilor internaționale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna și Belgrad.
Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii George Enescu și desfășoară o activitate intensă atât în România, cât și în toată Europa, Asia și cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori: Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Lu Jia, Nanse Gum, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Mendi Rodan, Misha Katz, Jean Périsson. A apărut în diverse formații camerale alături de artiști prestigioși ca Valentin Gheorghiu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Viktor Tretiakov, Ilia Grubert, Mihaela Martin, Mirel Iancovici, Silvia Marcovici, Jeremy Menuhin, ca membru al trioului Pro Arte și colaborator al cvartetului Voces. Numele său a figurat adesea pe afișele unor mari festivaluri importante, precum cele de la Berlin, Bratislava, București, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Mateus, Osaka, Singapore, Seoul, Sofia, Tokio, Valencia, Veneția.
Din 1992, Marin Cazacu predă la Universitatea Națională de Muzică din București, studenții săi afirmându-se cu succes pe scene din țară și din străinătate. În 1998 a fondat cvartetul Cellissimo – împreună cu Alexandra Guțu, Răzvan Suma și Olga Mănescu, iar cu studenții săi susține recitaluri de 8 până la 20 violoncele în formația Violoncellissimo, recordul fiind atins în formula orchestrală de 100 de violoncele. Dn 2013 este profesor universitar la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.
În 1999, Marin Cazacu a înființat Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii, care se desfășoară în fiecare vară la Sinaia, în preajma aniversării zilei de naștere a marelui muzician (19 august 1881). Pentru organizarea acestui festival și înființarea primei orchestre naționale de tineret (Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal), a fost distins de revistele VIP și Actualitatea Muzicală cu Premiul pentru Proiectul anului, a primit Premiul Radio Romania Cultural pentru reusita Festivalului International “Enescu si muzica lumii” , editia a Xll-a și a proiectului national Orchestra Romana de Tineret, Premiul Constantin Brancoveanu si Premiul “Oamenii Timpului” .
În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul cultural în grad de Cavaler, în 2006 a obținut titlul de Doctor în Muzică cu Suma cum laude, susținând lucrarea Concertele pentru violoncel și orchestră în creația românească de la Constantin Dimitrescu la Pascal Bentoiu, iar in 2017 a primit Ordinul Steaua Italiei. Înregistrările sale discografice pentru Electrecord, Olympia, BMG și AIX Records sunt mărturii ale calităților acestui „excelent muzician“, așa cum l-a numit Ghennadi Rojdestvenski. Pretutindeni aparițiile sale au fost comentate entuziast de public și de presă.
Din anul 2014 este manager al Centrului National de Arta “Tinerimea Romana” si in conducerea Federatiei Europene a Orchestrelor Nationale de Tineret.
Marin Cazacu cântă pe un violoncel Lorenzo Ventapane (1820).
Violoncellissimo
Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii și a tinerelor talente din România.
În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa. În 2013 și 2018, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată în două concerte extraordinare alături de 100 de violonceliști.
În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018, Violoncellissimo la Washington, Bruxelles si Luxemburg, în 2019, iar în 2019 a susținut primul turneu național.