de Emil Vișenescu

Părintele clarinetului este inventatorul și constructorul de instrumente Johann Christian Denner, cel care s-a simțit provocat să exploreze un instrument vechi, rudimentar, dotat doar cu orificii, fără clape și fără registru acut, derivat din Recorder, sau Blockflöte cu care are în comun ancia simplă vibratoare poziționată în interiorul muștiucului. Numit Chalumeau, acesta poseda numai un registru grav, sunetele înalte fiind obținute ca armonice superioare. În consecință, acestea erau false, instabile și apăreau doar prin mărirea vitezei aerului suflat în instrument, fiind greu de controlat. Chalumeau ridica prin particularitățile sale o controversă ce aștepta un răspuns: cum se făcea că un tub scurt avea un timbru grav? Fizica spune că un tub de lungime mică nu poate emite sunete grave, ci mai degrabă acute.

Astfel, un miracol se produce atunci când Denner îi hotărăște transformarea, înțelegând elementele ce îi confereau unicitate: corpul rezonator (format din ancia simplă și muștiuc de formă conică) și forma tubului (care este cilindrică). Nici un alt instrument nu posedă așa ceva. Însă pentru a fi dezvoltat, era nevoie de extinderea registrelor prin adăugarea unor clape și de obținerea unui control mai bun asupra emisiei. Astfel, Denner scoate ancia din interiorul muștiucului pentru a putea fi controlată de buza superioară sau inferioară a clarinetistului și adăugă un orificiu acoperit de o clapă în partea superioară a tubului, încercând obținerea sunetelor de octavă. Rezultatul transformării? În primul rând, noul instrument are acum și un registru acut denumit Clarino, pentru uimitoarea asemănare a sunetului obținut cu acela al trompetei baroce cu același nume. Diminutivat, Clarino a devenit Clarinetto/Clarinet și iată și numele noului instrument! Apoi, ancia exterioară aplicată pe muștiuc, îi oferă clarinetistului inepuizabile posibilități de control al sunetului.

Multiple îmbunătățiri au apărut pe parcursul a peste 100 de ani de cercetare: Iwan Müller, Hiacynthe Klosé, August Oehler și mulți alți inventatori și constructori precum Louis Auguste Buffet, au contribuit cu multă dragoste la apariția clarinetului modern. Lucrurile s-au diversificat și mai mult, prin apariția a două sisteme de construcție: cel german și cel francez! Rezultatul sonor al celor două sisteme este în același timp asemănător și diferit, mărind aura de mister și unicitate ce înconjoară acest instrument. În tot acest timp de dezvoltare, au fost adăugate clape, de la 3 la 5, apoi la 18, iar în funcție de lungimea tubului instrumentului, au apărut mai mulți membrii ai unei adevărate familii a clarinetului, una numeroasă formată din cel puțin 11 instrumente. Unele sunt utilizate în mod frecvent, iar altele mult mai rar, au acordaje diferite, de la cel mai scurt clarinet, Piccolo în la bemol, la cel mai lung, clarinetul Contrabas în si bemol. Multe din aceste instrumente au fost folosite pentru a reda momente muzicale descriptive sau caractere ale unui număr impresionant de personaje. Câteva exemple din creația simfonică: Execuția sub ghilotină a lui Till Eulenspiegel de Richard Strauss – caracter dramatic (clarinet piccolo în re), Sancho Panza din Don Quichote de același autor – personaj hilar/grotesc (clarinet bas în si bemol), Dansul Păsării de Foc de Igor Stravinsky – virtuozitate ce imită mișcările aripilor ce antrenează vârtejuri de  aer. Clarinetul a fost investit cu rolul de a reda sonor diverse stări sufletești cum sunt: exuberanța, agonia, starea de beatitudine, sarcasmul. Compozitorii l-au utilizat fie pentru a imprima muzicii materialitate (prin îngroșarea timbrului), fie imaterialitate, obținută prin irizări de culoare sonoră ce se disipează, înălțându-se către cer.

Pornind de la clasicismul muzical și ajungând în contemporaneitate, cei mai cunoscuți compozitori au dedicat clarinetului pagini nemuritoare, mulți dintre ei având oportunitatea de a lucra împreună cu clarinetiști virtuozi ai timpului lor. Iată doar câteva exemple de colaborări strânse între compozitori și interpreți, care au generat apariția a numeroase capodopere:  Mozart – Anton Stadler, Louis Spohr – Simon Hermstedt, Carl Maria von Weber și Felix Mendelsohn-Bartholdy – Heinrich Bärmann-tatălși Carl Bäermann-fiul, Brahms – Richard Mühlfeld, Aaron Copland și Béla Bartók–Benny Goodman, Olivier Messiaen – Henri Akoka. Calitățile clarinetului au fost exploatate în toate genurile muzicale: muzica populară, militară, muzica de jazz, ușoară, simfonică, de operă și operetă.

În secolul al XX-lea, repertoriul dedicat clarinetului s-a îmbogățit cu mii de compoziții. Unele camerale, în care acest instrument are rol principal, altele de anvergură, solistice, cu acompaniament de orchestră. Doar în muzica românească numărul de opusuri se ridică la mai multe sute, iar acesta crește permanent. Așa cum am subliniat, apariția acestor compoziții a fost posibilă și datorită rolului important pe care soliștii instrumentiști, prin calitățile lor scenice, prin simbioza cu instrumentul, au inspirat compozitorii tuturor culturilor omenirii. Cu modestie mă bucur să fac parte dintre aceștia, având onoarea de a fi oferit publicului în timpul unor Turnee de Poveste, un număr foarte mare de compoziții în primă audiție absolută, multe dintre ele fiindu-mi dedicate. Doina Rotaru, Dan Dediu, Diana Rotaru, Adrian Iorgulescu, Felicia Donceanu, Adrian Enescu, Carmen Cârneci, Sabin Păutza ca să numesc doar câțiva, mi-au permis să pătrund în universul lor sufletesc, să le cunosc temerile, speranțele, trăirile muzicale pline de patos, de tumult, să le transmit viziunile creatoare publicului român și străin.

Atât compozitorii cât și virtuozii instrumentiști, au împins mai sus și mai departe limitele expresive ale clarinetului, deschizând orizonturi noi de perfecțiune și profunzime artistică. În ciuda celor aproape trei secole de existență pe scena muzicală a umanității, universul exprimării artistice a clarinetului nu a fost explorat în întregime.

Din fericire, tinerii muzicieni preiau ștafeta cântului instrumental și o duc mai departe, pentru că nevoia de frumos, duioșie, echilibru, culoare și forță va dăinui. Și așa, minunata poveste a clarinetului continuă.